Ioan Oltean nu va fi arestat. Deputatul, sub control judiciar

Ioan Oltean nu va fi arestat. Deputatul, sub control judiciar
Publicat: 11/12/2015, 00:18
Actualizat: 28/09/2018, 23:43

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, joi seară, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean și a decis ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.

Decizia poate fi contestată la aceeași instanță.

Deputații au aprobat, miercuri, solicitarea DNA de încuviințare a arestării preventive a deputatului PNL Ioan Oltean, acuzat de corupție în dosarul despăgubirilor ANRP.

Oltean este acuzat de procurorii DNA că a primit 600.000 de euro de la Mihai Rotaru, acționar la CS Universitatea Craiova, în incinta unei parohii, pentru a interveni în favoarea sa la ANRP. Oltean ar fi intervenit la fosta șefă a ANRP Crinuța Dumitrean, astfel că Rotaru a obținut o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.

Din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP au făcut parte, la momentul respectiv, Crinuța Dumitrean, care era președintele instituției, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru, Marko Attila și Cătălin Teodorescu.

Mihai Rotaru, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru și Sergiu Negurici au fost arestați de instanța supremă pe 28 noiembrie și puși joi în libertate după ce ICCJ le-a admis contestațiile.

Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar pe cauțiune, stabilită la 1 milion de lei, după ce Camera Deputaților a respins cererea de încuviințare pentru reținerea și arestarea preventivă a deputatului PNL. Măsura i-a fost comunicată joi deputatului.

Marko Attila, fost deputat UDMR, este dat în urmărire internațională, într-un alt dosar, din luna mai.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cum vor măicuțele de la Notre-Dame-des-Neiges să-și salveze mănăstirea?
×